Taranul roman si Europa

            Zilele acestea am dat o fugă până în satul părinţilor mei de pe Valea Luncavăţului. Cum mă văzu, tata mă şi luă în primire:

- Bine, mă, băiete, ce faceţi voi acolo la Bucureşti, vă bateţi joc de noi, amărâţii de la ţară?

- Păi de ce ? îl întrebai eu nedumerit.

- Păi daia, că aţi uitat de unde aţi plecat şi că fără noi, talpa ţării, n-o să rezistaţi mult doar cu străinii ăştia care vă tot mănâncă acum din palmă, iar mâine o să vă dea un şut în dos şi-o să vă arunce afară din bucătărie, unde vă ţin acum!

- Nu-nţeleg! dădui eu nedumerit din cap.

Bătrânul mă privi aspru şi scrâşni din puţinele măsele rămase în gură:

- Ba-nţelegi tu foarte bine, şi-nţeleg şi nefericiţii ăia din Guvern, care tot taie frunză la câini pe la Pariz şi Bruczeles, dar n-aveţi minte mă de vă luaţi întru toate după ăia de pi-colo, căci ăia n-or fi proşti să vă îndemne să faceţi legi bune ca să huzurim noi şi să sărăcească ei! Nu, dragule, ei vă mână de la spate ca pe nişte vite pe care vrei să le bagi în ţarc, d-aia vă zic ei să ne strâmtoraţi pe noi, ţăranii, că ştie că noi suntem mai nesupuşi, mai liberi, precum paserile cerului.

- Şi cu ce te deranjează pe tine străinii ăştia, care, între noi fie spus, mâine or să vină să candideze şi pentru postul de primar în sat?

- Primari veneticii ăştia, dar ce noi nu mai avem oameni?

- Şi dacă aveţi, ei tot pot veni şi râvni la primărie, că doar aşa aţi votat voi, “talpa ţării”!

Bătrânul meu tată abia se stăpânea să nu-mi articuleze câteva bâte pe spinare, aşa că luai o distanţă asigurătoare faţă de el şi continuai:

- Când aţi votat referendumul pentru noua Constituţie, aţi votat propria voastră înjugare la carul încărcat cu tot felul de oameni, obiceiuri şi năravuri al Europei celei mari, al Europei unite. N-aţi ştiut asta?

- - Eu ştiu c-am votat pentru Iliescu, răspunde tata făcându-şi de lucru cu bâta cea lungă de zburătăcit găinile, că e PSD-ist şi fost comunist ca şi mine, ce mă iei tu acum cu referendum, cu Constituţiune? Când a venit profesorul ăsta nou de gimnastică  cu urna aia mobelă după mine se-nserase, n-avusesem timp să mă duc la votare că am stat toată ziua la moară, că nu-i decât una în toate satele dinprejur, i-am şi zis, iar el a dat din mână că nu-i nimic, votul e pentru domnul Iliescu şi ai lui, aşa că merge şi aşa, chiar dacă ăia de la şcoală aproape închiseseră secţia de votare.

Mă uit la dragul meu părinte, pe fruntea căruia începuseră să curgă râuri-râuri de sudoare rece, şi mi-era milă de cum se-nşela el mai mereu când era vorba să voteze ceva sau pe cineva. Nici gând să întrebe şi el pe profesorul de la votare, pe primar sau pe secretarul de la organizaţia PSD unde se ducea de două ori pe lună: “Bine, fraţilor, votez cum ziceţi voi, votez Constituţia, votez intrarea în Uniunea Europeană, dar eu, Ion al lui Ion din satul ăsta amărât de pe Valea Luncavăţului am oareşce câştig la afacerea asta?”

- Vezi, continuai eu cu voce tare, pentru două ouă şi un kil de cartofi te tocmeşti ore întregi până să le vinzi, pentru o gioarsă de coasă îţi numeri de zece ori banii până o cumperi, o întorci pe toate părţile, încerci fierul să vezi dacă taie, pentru că ştii valoarea fiecărui leuţ câştigat cu greu şi te doare inima să vinzi în pierdere sau să cumperi un lucru scump şi cu beteşug. Numai când a fost să zici “da” pentru Constituţie şi pentru Europa nu te-ai mai tocmit, ci, soldat conştiincios al partidului, te-ai lăsat convins de amăgelile acestuia şi te-ai aruncat cu capul înainte în valuri, fie ce-o fi. Acum, începi să-ţi dai seama că te-ai înhămat la o căruţă prea grea pentru puterile şi obiceiurile tele, şi ţipi la mine că noi, cei care trăim acolo la Bucureşti suntem vinovaţi de greşelile Guvernului şi de naivităţile voastre, ale celor care vă revendicaţi a fi “talpa ţării”.

Bătrânul tace, cu ochii pironiţi pe portretul mentorului său, înrămat şi pus bine lângă icoana Sfântului Gheorghe omorând balaurul.

- Dacă voi, cei de la ţară, care sunteţi cei mai mulţi “împingători” la maşina de vot a oricăror alegeri, aţi chibzui mai bine nu numai pe cine şi ce anume votaţi, dar şi cu ce foloase pentru voi şi copii voştri, pentru comunitatea în care trăiţi, poate că astăzi n-ai mai fi nevoit să te duci din nou la şcoală ca să-ţi iei “diplomă de ţăran”,     n-ar mai trebui să faci ţuica pe ascuns, ca imediat după colectivizare, şi n-ai mai sta cu grija recoltei de mâine, că nu te lasă UE să mai cultivi sau să mai vinzi nu ştiu ce.

- Păi şi ce, or să vină ăia de la Bruczeles să-mi spună cum să ar şi ce să pui pe ogorul rămas de la moşii mei?

- Ei, vezi, cam aşa o să fie. Eu nu zic că e rău sau că nu ar trebui şi noi să avem o agricultură modernă, cu tractoare în loc de vaci puse la plug, cu producţii serioase care să facă şi rentabilă această ocupaţie, dar să nu ne pripim ca fata mare la măritat, şi să vedem şi avantajele şi dezavantajele unei asemenea “căsătorii” cu EU. Te-ntreb eu: acolo la voi, la PSD, aţi analizat vreodată această aderare a noastră la structurile europene, aţi întors voi pe toate feţele chestiunea în cauză aşa cum au făcut-o alţi ţărani din alte state?

- Păi cum adică? Îmi răspunde tata nedumerit. Ce să mai discutăm, dacă a zis domnul Iliescu că e bine, a zis-o chiar şi domnul Adrian Năstase, aşa trebuie să fie,   n-o să ne îndoim noi, nişte sărăntoci de ţărani, că doar n-om fi noi mai deştepţi ca ei?

Mă uit îndelung la tata şi nu înţeleg cum de a reuşit un partid şi “răspândacii” din jurul lui să transforme populaţia unor sate întregi în nişte biete păpuşele pe care “le trage pe sfoară” după cum le convine.

- E trist, tată, dar voi v-aţi făcut-o cu mâna voastră. Uite, pescarii islandezi au zis “nu” Europei când a fost vorba să le limiteze cantitatea de peşte pescuit, la fel şi norvegienii, francezii au ieşit în stradă cu tractoarele pentru că programele venite de la Uniunea Europeană nu le mai dădeau voie să primească subvenţii de la stat pentru însămânţări şi recoltat păioase, alţii au zis că se mai gândesc dacă intră în Europa numai ca să-şi închidă propriile crescătorii de păsări şi să importe carne din altă parte. Noi, românii, ne-am aruncat cu ochii închişi în valuri, fără să ştim măcar să înotăm sau spre ce ţărm ar trebui să ajungem.

Tata nu mai zice nimic. Se duce la poartă că a venit poştaşul cu pensia. Aduce şi ziarul de astăzi. Vine bombănind:

- Şi ziceau că ne măresc pensile… 60.000 lei, ăştia-s bani? Nu pot plăti nici măcar un om care să mă ajute la săpat!

Se-aşează la masă, aprinde lumina, îşi pune ochelarii şi citeşte cu voce tare începutul unui articol de pe prima pagină a ziarului: “În conformitate cu cerinţele UE, ţăranii români vor trebui să se şcolarizeze şi să obţină diplomă de cosaş sau de cioban autorizat”.

- Au înnebunit, ai dreptate, şi-acum ne înnebunesc şi pe noi, că prostului tichie de mărgăritar îi trebuie. Cipuri d-alea la măgari avem, taurii nu mai au voie să tăurească decât o vacă sau două pe zi, să nu obosească, ce mai, mâine-poimâine o să  fiu nevoit să cer voie de la guvern dacă mai respir sau nu…

Şi, fără o vorbă, tata se scoală şi aruncă în sobă potretul mult iubit.