Tabla înmulţirii

            Americanii au intrat de multă vreme în folclorul internaţional pentru slabele lor cunoştinţe geografice. Românii sunt chiar agasaţi de confuzia care se face frecvent între Bucureşti şi Budapesta, confuzie favorizată de numele celor două capitale în limba engleză: Bucarest-Budapest. Mai nou, părinţii copiilor de peste Ocean au intrat în panică văzând că odraslele lor nu stau bine nici la capitolul aritmetică. Astfel, un experiment pus la cale de un ziar din Boston, în colaborare cu specialişti în educaţie şi psihologie şcolară, a relevat carenţe serioase în pregătirea elevilor care învaţă în şcolile superdotate cu aparatură modernă.

            Experimentul, extrem de simplu şi ingenios, a constat într-un test de verificare a cunoştinţelor de matematici aprofundate până la nivel de gimnaziu. Surpriza a fost că elevilor le-au fost confiscate la intrarea în clasă toate calculatoarele de buzunar, telefoanele mobile şi riglele de calcul. Panica stârnită de această interdicţie era mai mult decât întemeiată. În cele două ore de examinare, copiii au transpirat din greu încercând să facă operaţiile de adunare, scădere, înmulţire şi împărţire doar cu propriile forţe, ceea ce, au recunoscut, nu se mai întâmplase practic de foarte multă vreme.

            Este greu de crezut, dar cei mai mulţi dintre elevi nu au reuşit să-şi aducă aminte cât fac 5 x 8 sau 7 x 9, iar împărţirea unui număr de ordinul milioanelor a devenit o piatră de încercare mult prea grea pentru puterile lor. Câţiva profesori de la colegii şi universităţi americane recunoscute au declarat că ei au semnalat de ani buni aceste lipsuri din pregătirea studenţilor care nu mai ştiu să facă operaţii simple de aritmetică fără ajutorul calculatorului.

            Întâmplarea îmi aduce aminte de primii mei ani de şcoală, într-o comună de pe valea Luncavăţului. Văd şi acum caietele de matematică având pe ultima copertă imprimată tabla înmulţirii şi parcă mă aud repetând mecanic, alături de colegii mei: 1 x 1 = 1, 1 x 2 = 2. Ba, băgasem tabla înmulţirii şi în formulele de numărare de la „pituluş” (jocul de-a v-aţi ascunselea): „Şase-ori opt/ Patru-şi-opt/ Şi-o bobică măzărică/Ieşi afară, bob!”

            Seara, înainte de masă, venea maică-mea şi, după ce punea pe masă prăjiturile abia scoase din cuptor, mă lua la întrebări: Cât fac 4 x 9, dar 8 x 5 ? La început au fost destule dăţi în care nu am ştiut să dau răspunsurile corecte, aşa că m-am lins pe bot de dulciuri. Apoi, am avut grijă să nu mă mai prindă nepregătit, aşa că sculat şi din somn puteam să fac orice înmulţire simplă până la o sută.

            Acum, să fim drepţi, în urmă cu patruzeci de ani nu erau calculatoare de buzunar nici în America. Deci nu exista tentaţia uşurării unor operaţii simple de aritmetică. Cu alte cuvinte, nu aveai cum să te sustragi procesului clasic de învăţare bazat pe mnemotehnică. Astăzi,  progresul miniaturizării produselor electronice de uz personal pune pe alte coordonate ştiinţa educaţiei. Chiar şi specialiştii în domeniu sunt de părere că şcolarii nu mai trebuie să se bazeze aproape deloc pe propriile puteri şi cunoştinţe. Calculatoarele de buzunar, laptop-urile şi, mai nou, palm-top-urile devin nu numai materiale didactice ultramoderne, dar şi veritabile apendice ale tinerilor, fără de care nu mai sunt în stare să gândească cu propriul lor cap.

            O fi bine, o fi rău? Nu noi suntem cei care ne vom opune mersului înainte al societăţii. Dar nici nu putem accepta, cu seninătate, ca omul să ajungă dependent de maşinării, oricât de sofisticate şi rapide, de eficiente ar fi ele. De altfel, viaţa te pune uneori în situaţii extreme, când din diverse motive neprevăzute, cum ar fi lipsa bateriilor sau a electricităţii, ori unele defecţiuni apărute pe neaşteptate în funcţionarea tehnicii ajutătoare, te vezi nevoit să te descurci de unul singur, fără nici un sprijin din altă parte. Ce te faci dacă trebuie să faci nişte înmulţiri pentru a calcula nu ştiu ce şi nu ai nici un calculator la îndemână? Dacă e o problemă de care depinde viaţa ta sau a unor semeni de-ai tăi?

            Gândul meu, de om ajuns în secolul 21, dar format la şcoala veacului trecut, este că trebuie să învăţăm neapărat tabla înmulţirii dacă vrem să folosim cum se cuvine tehnica viitorului. Altfel, riscăm să devenim sclavii maşinăriilor de tot felul, o unealtă a acestora, şi nu creierul care le pune la lucru pentru a ne uşura munca intelectuală. Cât de liber te simţi când poţi să rezolvi problemele vieţii doar prin propriile puteri!

            Nu ştiu cum vor proceda educatorii americani după consumarea experimentului lor, dacă vor interzice utilizarea exclusivă a calculatoarelor pentru operaţiunile simple de aritmetică. Un lucru este sigur: copiii înşişi, cel puţin copiii participanţi la experiment, au cerut părinţilor să fie obligaţi să înveţe din nou tabla înmulţirii. De aceea, cred că atâta vreme cât veţi mai auzi glasuri cristaline de băieţei şi fetiţe repetând monoton: unu ori unu unu, unu ori doi doi, nu este totul pierdut pe Pământ. Iar viitorul ultratehnicizat se poate construi liniştit, căci nimeni nu va intra în panică şi nici sistemele ultra-computerizate ale serviciilor publice (administraţie, bănci, energie electrică, încălzire şi celelalte) nu se vor bloca, aducând haosul printre noi. Şi totul se sprijină pe fundamentul fragil al unei „cărămizi” învechite cum este o banală tablă a înmulţirii!