Confuzia valorilor

            După Marea Îmbrânceală din decembrie 1989, România trăieşte într-un coşmar care nu se mai sfârşeşte. Siliţi să poarte ochelari de cal, românii nu mai disting ce e bine şi ce e rău, ce e alb şi ce e negru, ei merg doar drept înainte, acceptând, ca drogaţii, tot ce le spune Marele Guru din fruntea ţării, oricare ar fi el. Această bulibăşeală din gândirea proprie îi face pe compatrioţii noştri să vegeteze, mai mult ca oricând, într-o mare confuzie.

            Prima confuzie din mintea lor le-a fost insuflată chiar de Primul Cârmaci al ţării de după 1989, “fiul unui revoluţionar, unui patriot, el însuşi patriot”, cum l-a recomandat un crainic manipulator pe postul naţional de televiziune. Îmbătaţi la propriu şi la figurat de euforia Eliberării, românaşii noştri chiar au crezut că au luat parte la o Revoluţie, deşi evenimentul respectiv a fost ceva confuz între lovitură de stat şi revoltă populară.

            Românii au crezut că odată cu omorârea ne-creştinească a Ceauşeştilor în chiar ziua de Crăciun au tăiat Răul din rădăcină. Nimic mai fals. Metastazele produse de acel Rău au infestat trupul ţării şi gândirea oamenilor săi mai grav ca înainte. Şi nu s-a găsit încă Chirurgul îndrăzneţ şi priceput care să extirpeze tumorile “partidismului de familie”, în care tatăl îl lasă pe fiul său succesor al aceloraşi confuzii ideologice. PCR, PDSR şi apoi PSD, PNL, PNŢCD sau PRM sunt doar nişte sigle pentru cei mai mulţi români, în spatele cărora se ascund cam aceleaşi crezuri politice, încât nu e prea greu să le amesteci între ele. De aceea şi trecerea repetată a unor parlamentari de la un partid la altul, până epuizează tot spectrul curcubeului politic.

            Aşa cum scria recent un cotidian central, “trăim într-o ţară dominată, de 15 ani, de mituri false, de competenţe mincinoase, de umbre gigantice ale unor gnomi care se strecoară, abil, între paravane şi reflectoare. În politică, mai ales, fel de fel de personaje, care aiuresc un electorat imatur şi traumatizat, vând gogoşi unor jurnalişti nu prea pregătiţi şi ne umplu urechile cu falsete de tobă de tinichea”, trecând drept „inteligenţi“, „buni diplomaţi“, „destoinici oameni de stat“, „jurişti competenţi“, „buni manageri“ etc.

            Tot felul de ingineri şi economişti de tarabă au parazitat structurile de conducere ale ţării, paralizând-o cu incompetenţa lor lustruită. Experimentele lor, calchiate după programele expirate ale unor instituţii internaţionale în faţa cărora facem sluj mai abitir ca pe vremea otomanilor, au adus România în pragul colapsului organizaţional. Ca într-un perpetuu mit al Meşterului Manole, fiecare nou guvern dărâmă moştenirea preluată de la predecesori şi edifică mereu altceva, ca şi cum valorile ar fi mereu schimbătoare. Fiecare partid sau alianţă de partide care ajunge la putere neagă orice continuitate în dezvoltarea ţării, mai puţin în politica externă, unde suntem nevoiţi să călcăm pe un culoar prestabilit de oficialii de la Bruxelles. E dureros să vezi cum se confundă oamenii gospodari, capabili să construiască trainic şi fără vorbe multe, cu tot felul de limbuţi care nu au bătut un cui într-o ulucă sau nu au scris un rând, în afară de adeziunea la PCR.

            Noii culturnici au aruncat la gunoi fostele “Daciade” şi “Cântări ale României”, dar le-au înlocuit cu “Maneliadele” lui Guţă, Adi sau Florin Salam. Căminele culturale de la sate nu mai găzduiesc nici măcar nunţi sau botezuri, pentru că au fost lăsate în ruinare naturală, bibliotecile nu au mai primit cărţi noi de pe vremea Împuşcatului, iar şcolile supravieţuiesc doar cât să nu crească prea mult rata analfabetismului. Alte “valori” se cern la moara timpului acum: banii, banii şi iar banii, drogurile, filmele sexi sau porno, cărţile de joc şi jocurile mecanice!

            Un stupid sondaj efectuat de o televiziune naţională pentru desemnarea primilor zece sau o sută de “Mari români” a adus printre nominalizaţi “personalităţi” precum Gigi Becali sau Gregorian Bivolaru, fotbalişti ca Bănel Nicoliţă, Mirel Rădoi, Cătălin Hâldan, Florentin Petre sau Claudiu Nicolescu, cântăreţi de muzică uşoară ca Mădălina Manole, Mihai Trăistariu, Laura Stoica sau Marius Moga, dar şi personaje simbolice precum Bulă sau Eroul Necunoscut! Nu este doar o bătaie de joc a surferilor electronici, a miilor de puşti care înlocuiesc orele de istorie sau literatură română cu jocurile de la “Café-Internet”, este ceva mult mai grav: este o scufundare sinucigaşă în balta imensă a confuziei valorilor în care ne aruncă zi şi noapte televiziunile noastre dragi, sursele de (dez)informare preferate ale românilor de azi!

            Ce să mai zici de sondajul electronic prin care o fătucă din Bacău, disputată la cuţite de nişte şefi locali de clanuri ţigăneşti, e desemnată cea mai frumoasă fată nu doar din România, ci şi din toată lumea, un fel de Miss Univers venită cu pluta pe Bistriţa!? Şi asta pentru că a dat peste un Făt-Frumos bucureştean, mai bătrâior cu vreo 30 de ani ca ea, dar cu vilă şi iaht la Snagov, care a scăpat-o de “barosani” şi a luat-o şi de soţie. Convins că “banul face şi desface”, virilul adorator de “prospături” a cumpărat spaţii imense de emisie la câteva televiziuni fometoase, care au transformat rapid “broscuţa cea râioasă în prinţesă”, declarând-o cea mai deşteaptă (10 la bacalaureat), cea mai frumoasă (prima la toate concursurile de Miss), cea mai elegantă (rochie de nuntă cu cristale Svarovski pe măsura averii soţiorului de aproape o sută de milioane de euro), cea mai bună prezentatoare TV. Din păcate, manipularea mediatică nu a creat confuzii doar în mintea coafezelor şi spălătoreselor care urmăresc telenovela celor doi guguştiuci, dar chiar şi în căpşorul Monicuţei, care chiar se crede ceea ce nu este!

Valorile literar-artistice clasice, solide, bazate pe o estetică a frumosului, a bunului-gust şi a bunului-simţ, au fost înlocuite cu ritmuri de hip-hop şi manele, cu o poezie a obscenităţii şi trivialului, cu o pictură utilitaristă sau vag non-figurativă, cu o proză dezlânată şi supertextualizată, cu recenzii prieteneşti în care toţi autorii sunt geniali, mai puţin Eminescu, Caragiale, Călinescu şi alţii ca ei.

Tranziţia nemiloasă i-a dezorientat până şi pe intelectuali. Învăţătorii, profesorii, preoţii şi doctorii, numiţi cândva “luminători ai satelor”, nu mai au astăzi nicio vocaţie a “apostolatului”, rămân să îngroaşe pegra mahalalelor, bucuroşi că au prins un loc de muncă incertă, dar la oraş, ceva între paznici (sau “bodyguarzi”, cum se spune acum) şi vânzători de orice (sau “dealeri”, cum sună aşa fain pe “americăneşte”). Căzuţi într-o gravă confuzie, ei au chiar impresia că denumirile englezeşti cu care îi împăunează patronii le dau o valoare superioară, le pot ţine de foame în locul salariilor minime pe economie cu care îi plătesc.

Nici strungarii, sudorii, mecanicii sau lăcătuşii nu mai vor să muncească în ţară. E drept, nici nu prea mai au unde, căci mai toată industria a fost vândută la fier vechi, dar nici respectaţi nu mai sunt cum au fost până mai ieri. Îmbogăţiţii tranziţiei se uită la ei de sus, de la înălţimea maşinilor şi vilelor ameţitoare. Alte valori sunt acum la modă: becalii, dragomirii, hrebenciucii, adică toţi cei care au ştiut să fure sau să cumpere ieftin de la Stat, care au dat tun după tun şi au devalizat băncile cu ingineriile lor financiare. Neavând “valoare” pentru astfel de “afaceri”, românii iau calea exilului, căci le e ruşine să mai pună mâna pe sapă şi şubler - deşi Uniunea Europeană le trimite mii de euro pentru a-şi încropi ferme agricole sau micro-întreprinderi moderne - şi fug la cules de căpşuni în Spania sau la construit în Italia, uitând definitiv profesia pentru care s-au pregătit în licee şi facultăţi.

            În timp ce premianţii olimpiadelor şcolare umplu de glorie universităţile de renume din străinătate, rămânând apoi să lucreze definitiv acolo, la noi proliferează şmecherii şi sferto-docţii, paranoicii care vor să construiască doar Mall-uri peste Mall-uri, pentru că şcolile, spitalele, creşele, bazinele de înot, patinoarele, sălile de concert sau centrele culturale nu aduc şpagă la bugetul personal. Din nefericire, unii dintre concetăţenii noştri chiar cred că aceşti Neica-Nimeni, plini de aur, vile şi maşini, sunt adevăratele noastre valori, pentru care chiar şi Legea ar trebui să se dea la o parte !